sâmbătă, 2 august 2008

Istoria noastră

Radacinile istorice ale Institutului Maria SS. Annunziata, prind viaţă la începutul secoluluui XX, prin experienţa avută de Don Giacomo Alberione în timpul adoraţiei euharistice numite “noaptea de lumină”.

Institutul nostru s-a născut din Euharistie în acea noapte de har, aşa cum din Euharistie este născută toată Familia Paulină, dar fondarea Institutului are loc la finele anului 1958.

Prin Constituţia Apostolică “Provida Mater Ecclesia” promulgată de Sfântul Părinte Pius al – XII-lea în anul 1947, Sfântul Scaun a recunoscut solemn Institutele Seculare de Viaţă Consacrată.

Don Alberione a văzut în acest document o confirmare a ceea ce demult dorea în inima sa, şi anume fondarea a trei Institute Seculare fără de care, spunea el, Familia Paulină nu ar fi fost completă:

- Isus Preot pentru preoţii diecezani;

- Maria SS. Annunziata pentru femei consacrate;

- Sf. Arhanghel Gabriel pentru bărbaţi consacraţi.

În cuvinte puţine, dar foarte importante, fondatorul defineşte această vocaţie: “suflete aprinse de iubire pentru Dumnezeu care transformă toată viaţa lor în apostolat”.

În vara 1958, Fondatorul ţine primulcurs de exerciţii spirituale pentru 12 tinere, care aderă la noul mod de a trăi consacrarea.

Şi astfel ia naştere Institutul Maria SS. Annunziata.

În aprilie 1960, după 2 ani de la fondare, Papa Ioan al XXIII-lea aprobă cele trei institute de viaţă seculară consacrată ca Institute Agregate la Societatea Sfântul Paul.

Astăzi, după 50 de ani de la fondare, Institutul este prezent în 20 de naţiuni şi numără 650 de membrii. În Italia se compune din 26 de grupuri distribuite in diverse zone.

Niciun comentariu: